duminică, 22 martie 2009
joi, 26 februarie 2009
Iasul Cultural
Ce-i aşa special la Iaşi?
Iaşul este orasul marilor idei, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru in limba romana si al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din Ticau). Fara indoiala Iasul reprezinta in continuare capitala culturala a tarii.
Pe dealul Copoului, se afla cea mai veche universitate din Romania, Universitatea din Iasi, numită azi si Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost fondată la data de 26 octombrie 1860. Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii domneşti din Iaşi, înfiinţată de Vasile Lupu, în 1642. În mod direct, ea se trage din Academia Mihăileană, creată la 1834 de Mihail Sturza. În noua sa formă, ea a fost inaugurată la 7 noiembrie 1860 (26 octombrie stil vechi), în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al cărui nume îl poartă acum.
La înfiinţare avea trei facultăţi: drept, filosofie (litere) şi teologie. Facultatea de Drept fusese înfiinţată încă de la 24 februarie / 7 martie 1856. În 1864, universitatea era formată din Facultatea de Litere şi Filosofie, Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe fizice, matematice şi naturale, iar în 1879, a apărut Facultatea de Medicină. În anii 1890-1900, s-a dezvoltat Facultatea de Ştiinţe: în 1892, a apărut catedra de Chimie, în 1906, cea de Chimie Agricolă, iar în 1910, a apărut Şcoala de Electricitate.
Palatul Culturii
Frumoasa zidire este o expresie a romantismului sfarsitului de secol si o manifestare a neogoticului ce revine arhitectului I.D.Berindei. Palatul a fost inaltat de Al. Moruzzi(1806-1812) si refacut de Mihai Sturza(1841-1843). Contructia Palatului a durat 2 decenii, dar in 15 ianuarie 1880 palatul se vedea aprins si arzand. Veronica Micle, scriindu-i poetului Mihai Eminescu despre acest incendiu, nota: “Miticule sa fi vazut tu ce spectacol trist infatisa un edificiu in flacari. Mobilierul aruncat pe ferestre, dosarele de zece ani aruncate la voia soartei…”
Stilul palatului e neogotic flamboyant, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior. Legenda spune că în proiectul iniţial erau prevăzute 365 de camere, dar construcţia are 298 incăperi cu o suprafaţă de aproximativ 36.000 m2. La faţadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă şi două rânduri de baghete.
Astăzi Palatul Culturii din Iaşi este sediul Complexului Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi şi cuprinde: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu. În aripa de nord-est a palatului se află Biblioteca Municipală Gheorghe Asac.
Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi
Construită în Iaşi, pe locul vechii primării, între anii 1894 şi 1896, clădirea Teatrului Naţional este considerată a fi cel mai vechi şi cel mai frumos lăcaş de acest gen din ţară.
Planurile clădirii aparţin celebrilor arhitecţi vienezi Fellner şi Helmer, ce au proiectat construcţii similare din Viena, Praga, Odessa, Zürich.
Inaugurată odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi.
În anul 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieşean primeşte numele marelui poet, dramaturg şi om de cultură Vasile Alecsandri (1821 - 1890).
Clădirea Teatrului Naţional este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate monumente de artă: Cortina pictată în 1896 de meşterul vienez M. Lenz şi terminată de unul din discipoli, prezintă în centru o alegorie a vieţii, cu cele trei vârste, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române (Moldova, Transilvania şi Ţara Românească); Cortina de fier, pictată de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanş scena de restul sălii; Plafonul pictat de Al. Goltz, în culori pastelate, reprezintă alegorii paradisiace, fiind ilustrat cu nimfe şi îngeri şi încadrat în stucatura rococo; Candelabrul din cristal de Veneţia cu 109 becuri.
În prezent, această clădire găzduieşte şi Opera Român.
Casa Dosoftei din Iaşi
Casa Dosoftei este o clădire din Iaşi situată în preajma vechii Curţi Domneşti, între Palatul Culturii şi Biserica „Sf. Neculai Domnesc”, găzduieşte Muzeul de literatură veche, înfiinţat în 1970. Clădirea este construită în timpul domniei lui Antonie Vodă Ruset (1677-1679) , şi a fost restaurată între anii 1962 şi 1968, iar muzeul a fost deschis la 7 august 1970. În faţa sa se află o statuie a mitropolitului Dosoftei. A fost sediul celei de-a doua tiparniţe din Iaşi (1679-1686) după cea de la Trei Ierarhi, aici tipărindu-se, pentru prima oară în limba română în Moldova, în 1643, « Cazania ». Mitropolitul cărturar Dosoftei a dezvoltat aceată tipografie, cu sprijinul lui Nicolae Milescu-Spătarul. Aici se găsesc exponate unicat, carte veche, obiecte de cult, letopiseţe, manuscrise vechi şi o copie a Letopiseţului Ţării Moldovei de Grigore Ureche.
Bojdeuca lui Ion Creangă
Bojdeuca lui Ion Creangă este o casă din cartierul Ţicău, Iaşi, în care a locuit între anii 1872 şi 1889 marele povestitor Ion Creangă. Pragul acestei case a fost trecut şi de însuşi Mihai Eminescu, bun prieten al lui Creangă. Căsuţa, având două camere dispuse de o parte şi de alta a unui antreu, a devenit muzeu memorial la 15 aprilie 1918, restaurări având loc în anii 1942 şi 1985.
Merită menţionat faptul că Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România. Primul muzeograf care a prezentat Bojdeuca celor ce veneau să o viziteze a avut dreptul să locuiască în mica bucătărioară din stanga intrării, împreună cu soţia, trei copii şi bunica. La vremea sa, Ion Creanga era recunoscut pentru faptul ca la casuta sa din Ticau detinea un grup destul de mare de pisici (aproximativ 30), iar fiecare purta cate un nume asociat unei persoane reale din viata sa. Spre exemplu, intotdeauna a avut o pisica pe nume Marioara ca si pe matusa sa zgarcita din satul natal Humulesti.
Parcul Copou
Grădina Copou (sau Parcul Copou) este cel mai vechi parc din Iaşi, situat pe dealul Copoului. Parcul datează din prima parte a secolului al XIX-lea (amenajarea sa a început în anii 1833-1834), în centrul său fiind amenajat “Obeliscul cu lei”, numit iniţial “Monumentul Legilor Constituţionale”, ridicat dupa planurile lui Gheorghe Asachi în cinstea generalului rus Pavel Kiseleff şi a reformelor introduse de acesta în Moldova. Putini stiu ca în Obeliscul cu lei se bănuieşte a exista un document organic de pe vremea lui Al. I. Cuza. Lângă obeliscul cu lei odihneşte “Teiul lui Eminescu”, arbore îndrăgit de poet, ce “capata valoarea unui monument viu, cel mai preţios poate, din câte s-au inchinat marelui si nefericitului poet.” Teiul urias, bătrân de 100 ani, îsi deschide florile în fiecare primăvară. Ani la rând, această zonă era des vizitată de Mihai Eminescu şi iubita sa, Veronica Micle, parcul Copou rămânând şi astăzi o marturie nescrisă a iubirii lor şi un simbol romantic al Iaşului. Nu departe de bustul lui Eminescu, pe “Aleea Junimea”, se află şi bustul din bronz al Veronicăi Micle şi ale membrilor Junimii: Ion Creangă (autor I. Dimitriu), Nicolae Gane (I.Irimescu), Costache Negruzzi şi Ciprian Porumbescu (I. Barleanu).
Iaşul este orasul marilor idei, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru in limba romana si al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din Ticau). Fara indoiala Iasul reprezinta in continuare capitala culturala a tarii.
Pe dealul Copoului, se afla cea mai veche universitate din Romania, Universitatea din Iasi, numită azi si Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost fondată la data de 26 octombrie 1860. Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii domneşti din Iaşi, înfiinţată de Vasile Lupu, în 1642. În mod direct, ea se trage din Academia Mihăileană, creată la 1834 de Mihail Sturza. În noua sa formă, ea a fost inaugurată la 7 noiembrie 1860 (26 octombrie stil vechi), în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al cărui nume îl poartă acum.
La înfiinţare avea trei facultăţi: drept, filosofie (litere) şi teologie. Facultatea de Drept fusese înfiinţată încă de la 24 februarie / 7 martie 1856. În 1864, universitatea era formată din Facultatea de Litere şi Filosofie, Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe fizice, matematice şi naturale, iar în 1879, a apărut Facultatea de Medicină. În anii 1890-1900, s-a dezvoltat Facultatea de Ştiinţe: în 1892, a apărut catedra de Chimie, în 1906, cea de Chimie Agricolă, iar în 1910, a apărut Şcoala de Electricitate.
Palatul Culturii
Frumoasa zidire este o expresie a romantismului sfarsitului de secol si o manifestare a neogoticului ce revine arhitectului I.D.Berindei. Palatul a fost inaltat de Al. Moruzzi(1806-1812) si refacut de Mihai Sturza(1841-1843). Contructia Palatului a durat 2 decenii, dar in 15 ianuarie 1880 palatul se vedea aprins si arzand. Veronica Micle, scriindu-i poetului Mihai Eminescu despre acest incendiu, nota: “Miticule sa fi vazut tu ce spectacol trist infatisa un edificiu in flacari. Mobilierul aruncat pe ferestre, dosarele de zece ani aruncate la voia soartei…”
Stilul palatului e neogotic flamboyant, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior. Legenda spune că în proiectul iniţial erau prevăzute 365 de camere, dar construcţia are 298 incăperi cu o suprafaţă de aproximativ 36.000 m2. La faţadă sunt 92 ferestre, iar la mansardă alte 36 în ogivă şi două rânduri de baghete.
Astăzi Palatul Culturii din Iaşi este sediul Complexului Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi şi cuprinde: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu. În aripa de nord-est a palatului se află Biblioteca Municipală Gheorghe Asac.
Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi
Construită în Iaşi, pe locul vechii primării, între anii 1894 şi 1896, clădirea Teatrului Naţional este considerată a fi cel mai vechi şi cel mai frumos lăcaş de acest gen din ţară.
Planurile clădirii aparţin celebrilor arhitecţi vienezi Fellner şi Helmer, ce au proiectat construcţii similare din Viena, Praga, Odessa, Zürich.
Inaugurată odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi.
În anul 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieşean primeşte numele marelui poet, dramaturg şi om de cultură Vasile Alecsandri (1821 - 1890).
Clădirea Teatrului Naţional este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate monumente de artă: Cortina pictată în 1896 de meşterul vienez M. Lenz şi terminată de unul din discipoli, prezintă în centru o alegorie a vieţii, cu cele trei vârste, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române (Moldova, Transilvania şi Ţara Românească); Cortina de fier, pictată de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanş scena de restul sălii; Plafonul pictat de Al. Goltz, în culori pastelate, reprezintă alegorii paradisiace, fiind ilustrat cu nimfe şi îngeri şi încadrat în stucatura rococo; Candelabrul din cristal de Veneţia cu 109 becuri.
În prezent, această clădire găzduieşte şi Opera Român.
Casa Dosoftei din Iaşi
Casa Dosoftei este o clădire din Iaşi situată în preajma vechii Curţi Domneşti, între Palatul Culturii şi Biserica „Sf. Neculai Domnesc”, găzduieşte Muzeul de literatură veche, înfiinţat în 1970. Clădirea este construită în timpul domniei lui Antonie Vodă Ruset (1677-1679) , şi a fost restaurată între anii 1962 şi 1968, iar muzeul a fost deschis la 7 august 1970. În faţa sa se află o statuie a mitropolitului Dosoftei. A fost sediul celei de-a doua tiparniţe din Iaşi (1679-1686) după cea de la Trei Ierarhi, aici tipărindu-se, pentru prima oară în limba română în Moldova, în 1643, « Cazania ». Mitropolitul cărturar Dosoftei a dezvoltat aceată tipografie, cu sprijinul lui Nicolae Milescu-Spătarul. Aici se găsesc exponate unicat, carte veche, obiecte de cult, letopiseţe, manuscrise vechi şi o copie a Letopiseţului Ţării Moldovei de Grigore Ureche.
Bojdeuca lui Ion Creangă
Bojdeuca lui Ion Creangă este o casă din cartierul Ţicău, Iaşi, în care a locuit între anii 1872 şi 1889 marele povestitor Ion Creangă. Pragul acestei case a fost trecut şi de însuşi Mihai Eminescu, bun prieten al lui Creangă. Căsuţa, având două camere dispuse de o parte şi de alta a unui antreu, a devenit muzeu memorial la 15 aprilie 1918, restaurări având loc în anii 1942 şi 1985.
Merită menţionat faptul că Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România. Primul muzeograf care a prezentat Bojdeuca celor ce veneau să o viziteze a avut dreptul să locuiască în mica bucătărioară din stanga intrării, împreună cu soţia, trei copii şi bunica. La vremea sa, Ion Creanga era recunoscut pentru faptul ca la casuta sa din Ticau detinea un grup destul de mare de pisici (aproximativ 30), iar fiecare purta cate un nume asociat unei persoane reale din viata sa. Spre exemplu, intotdeauna a avut o pisica pe nume Marioara ca si pe matusa sa zgarcita din satul natal Humulesti.
Parcul Copou
Grădina Copou (sau Parcul Copou) este cel mai vechi parc din Iaşi, situat pe dealul Copoului. Parcul datează din prima parte a secolului al XIX-lea (amenajarea sa a început în anii 1833-1834), în centrul său fiind amenajat “Obeliscul cu lei”, numit iniţial “Monumentul Legilor Constituţionale”, ridicat dupa planurile lui Gheorghe Asachi în cinstea generalului rus Pavel Kiseleff şi a reformelor introduse de acesta în Moldova. Putini stiu ca în Obeliscul cu lei se bănuieşte a exista un document organic de pe vremea lui Al. I. Cuza. Lângă obeliscul cu lei odihneşte “Teiul lui Eminescu”, arbore îndrăgit de poet, ce “capata valoarea unui monument viu, cel mai preţios poate, din câte s-au inchinat marelui si nefericitului poet.” Teiul urias, bătrân de 100 ani, îsi deschide florile în fiecare primăvară. Ani la rând, această zonă era des vizitată de Mihai Eminescu şi iubita sa, Veronica Micle, parcul Copou rămânând şi astăzi o marturie nescrisă a iubirii lor şi un simbol romantic al Iaşului. Nu departe de bustul lui Eminescu, pe “Aleea Junimea”, se află şi bustul din bronz al Veronicăi Micle şi ale membrilor Junimii: Ion Creangă (autor I. Dimitriu), Nicolae Gane (I.Irimescu), Costache Negruzzi şi Ciprian Porumbescu (I. Barleanu).
miercuri, 14 ianuarie 2009
Tic
INTERCULTURALITATE IN UE
Societatea noastră devine din ce în ce mai complexă. Explozia circulaţiei oamenilor şi a ideilor, multiplicarea contactelor, dispariţia frontierelor sunt realităţi evidente. Problema identităţii culturale este complexă şi presupune rezolvarea de comun acord. Trebuie să învăţăm modalităţi de convieţuire în această pluralitate a culturilor. Ca membri ai Uniunii Europene trebuie să înţelegem interculturalismul ca „ un instrument pentru ameliorarea egalizării şanselor şi a inserţiei optimale a populaţiilor străine, europene sau nu, în viaţa economică şi socială, punând în practică dorinţa de întărire a drepturilor pentru toţi şi, de aici, chiar dezvoltarea democraţiei” (Eric Bouchez, Andre de Peretti, 1990).
Educaţia interculturală constituie „o opţiune ideologică în societăţile democratice şi vizează pregătirea viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în contextele multiplicării sistemelor de valori” (Constantin Cucoş, 1996). Atât „minorităţile” cât şi „majoritatea” sunt puse în situaţia de a se adapta la mutaţia şi diversitatea culturală . În funcţie de multiple perspective de referinţă, toţi indivizii pot fi minoritari, racordându-se la subcoduri culturale oarecum diferit. (Constantin Cucoş, 1996, ).
Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii pentru toţi în spiritul recunoaşterii deosebirilor ce există în sânul aceleiaşi societăţi. Educatoarea va continua munca cu preşcolarii şi în rândul părinţilor subliniind faptul că grădiniţa, şcoala în general, se călăuzeşte pe principii precum toleranţa, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor, exploatează diferenţele spirituale şi valorile locale. Orice valoare locală autentică trebuie păstrată de cei ce aspiră la apropierea de cultura mondială. Copiii trebuie învăţaţi de mici să evite tendinţele de dispreţ a unor culturi minoritare, deosebit de interesante pentru zestrea culturală a umanităţii.
Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces progresiv şi complex. Primele contacte între oameni de culturi diferite sunt însoţite de sentimentul de insecuritate, de frică, de adversitate deschisă faţă de celălalt.
Educaţia interculturală formală include iniţiative care sunt dezvoltate în interiorul sistemului şcolar; şcoala este – după familie – un agent principal al socializării, prin care elevii primesc nu numai o educaţie academică, ci, de asemenea, învaţă mult despre propriul lor cod cultural. Fără sprijinul activ al şcolii, eforturile de a introduce educaţia interculturală sunt menite a-şi vedea rezultatele diminuate, dacă nu complet eşuate. În general, şcoala ar trebui să:
· încerce să creeze oportunităţi egale, sociale şi educative, pentru elevii din diversele grupuri culturale
· sporească conştientizarea diferenţelor culturale, ca o cale de opunere discriminării
· apere şi dezvolte pluralismul cultural din societate
· ajute elevii să trateze constructiv conflictele culturale, reliefând diferitele interese şi căutând scopuri comune
http://search.conduit.com/Results.aspx?q=interculturalitatea+in+scoala&SelfSearch=1&SearchSourceOrigin=13&ctid=CT2077543In scoala noastra s-au desfasurat mai multe proiecte europene pentru dezvoltarea relatiilor interculturale,exista si disciplina rromani....si ne-au fost prezentate culturi,obiceiuri,traditii ale altor etnii in cadrul unor ore optionale.
Pt aceasta tema am consultat "Pedagogia Generala"Constantin Cucos si internet-ul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
